Colectivul de Sociologie și Drept
Echipa de cercetare
Descriere departament
Activitatea de cercetare a colectivului de științe juridice este centrată, în special, pe înțelegerea valorilor fundamentale ale dreptului și a celor mai adecvate modalități prin care acestea pot influența benefic viața comunității.
Felul în care membrii societății percep și se raportează la valori ca dreptatea, adevărul, legalitatea, justiția, este de o deosebită importanță în trasarea și acceptarea rolului pe care activitatea judiciară îl are în societate. Măsura în care aceste valori sunt incidente pe tot traiectul normelor juridice, de la adoptarea și până aplicarea acestora, ca și necesitatea unei interpretări corecte a mesajului pe care legiuitorul a dorit să îl transmită prin intermediul lor, justifică și importanța activității de cercetare în acest domeniu.
Cantonarea exclusiv în sfera juridică ar limita posibilitatea de cunoaștere și înțelegere a valorilor, motiv pentru care membrii colectivului abordează cercetarea interdisciplinară, anume transferul de concepte și metodologie, pentru a permite o descriere mai adecvată a problemelor cercetate, o înțelegere complexă a instituțiilor, proceselor și fenomenelor, pe diversele niveluri ale realității. Numai printr-o abordare integrativă, din perspectiva mai multor discipline academice, precum filosofia dreptului, etica sau științele politice, este posibilă înțelegerea cuprinzătoare a domeniului juridic.
Activitatea membrilor colectivului este axată pe cercetarea fundamentală. Temele de cercetare abordate se circumscriu unor arii diverse, atât din ramuri ale dreptului precum drept constituțional, drept procesual penal, drept internațional public, cât și cu un conținut pluridisciplinar: filosofia dreptului și etica juridică.
PROGRAMUL ICES-6: PROBLEME FUNDAMENTALE ALE ȘTIINȚELOR JURIDICE
Obiectivul programului: Investigarea disciplinară, pluridisciplinară sau interdisciplinară a problemelor prioritare din dreptul public (cu precădere problemele care privesc interpretarea și aplicarea normelor juridice sau modalitățile de adaptare a sistemului de drept la realitățile relațiilor sociale contemporane și problemele specifice dreptului internațional).
Ipoteze/premise: Două dintre cele mai importante probleme ale dreptului public privesc interpretarea și aplicarea normelor juridice și modalitățile de adaptare a sistemului de drept la realitățile relațiilor sociale contemporane. Cercetarea acestor teme este vitală pentru realizarea unor obiective precum eliminarea/ameliorarea practicii judiciare contradictorii sau soluționarea raporturilor juridice litigioase în acord cu principiul rezolvării definitive a conflictului dintre părți, cu ideea de dreptate și cu principiul corespondenței cu adevărul. În același timp, globalizarea, regionalizarea și incidența unor fenomene ori evenimente ca genocidul, epurarea etnică sau noile forme de terorism transformă într-un imperativ cercetarea unor probleme ale dreptului internațional precum responsabilitatea și dreptatea internațională/globală. Investigarea acestor probleme necesită atât cercetări specifice dreptului public, cât și cercetarea unor teme din domenii conexe (precum științele sociale, filosofia dreptului sau filosofia politică).
Publicații reprezentative
Cărți
- Aurora Ciucă, Mihai Lupu (coord.), Mari juriști și diplomați din România interbelică, Editura universității „Al. I. Cuza”, Iași, 2020, 216 p. ISBN, 978-606-714-583-0.
- Mihai Lupu, Constituționalizarea dreptului, ediția a II-a, Editura Universul Juridic, București, 2020, 230 p., ISBN 978-606-39-0728-9.
- Alexandru Sava, Conștiința juridică – o componentă esențială a societății civile, Editura Junimea, Iași, 2010, 232 p. ISBN 978-973-37-1498-9.
- Alexandru Sava, Către un sistem judiciar european unic, Editura Junimea, Iași, 2006, 166 p., ISBN 973-37-1221-3.
- Alexandru Sava, Componenta socială a actului de justiție, Editura Junimea, Iași, Seria „Jus” 2004, 178 p. ISBN 973-37-0984-0
- Alexandru Sava, Aprecierea probelor în procesul penal, Editura Junimea, Seria „Jus”, Iași, 2002, 220 p.
Studii și articole
- Alexandru Sava, „Withdrawal, by the defendant, of the consent to conclude the plea agreement – comparative law”, JRLS – Journal of Romanian Literary Studies, nr. 38/2024, Editura Arhipelag XXI Press, pp. 362-369, ISSN: 2248-3004 (indexare CEEOL), link: https://asociatia-alpha.ro/jrls/38-2024-Jrls.pdf.
- Alexandru Sava, „Negotiated justice in international prosecutions and criminal courts”, JRLS – Journal of Romanian Literary Studies, nr. 35/2023, Editura Arhipelag XXI Press, pp. 486-495, ISSN: 2248-3004 (indexare CEEOL), link: https://issuu.com/dumitrubuda/docs/jrls_35_v1?fr=xKAE9_zU1NQ.
- Alexandru Sava, „Gender Issues in International Negotiations”, în volumul conferinței internaționale Problematica feministă, 26 mai 2023, Marinela Rusu (coord.), Editura Performantica, Iași, pag. 167-179, ISBN: 978-630-328-000-4.
- Alexandru Sava, „The Individual vs. the Collective Interest in Negotiated Justice”, în volumul conferinței internaționale GIDNI10, 20-21 mai 2023, Alpha Institute for Multicultural Studies, Editura Arhipelag XXI, Tîrgu Mureș, pag. 196-203, ISBN: 978-606-8624-18-1, link: http://asociatia-alpha.ro/gidni/10-2023/GIDNI-10-Socs-c.pdf.
- Alexandru Sava, „Creativity in dealing with some conflicting principles of law” – în Marinela Rusu, Geniu, talent, creativitate – o abordare psiho-pedagogică și socio-culturală, Editura Performantica, Iași, 2022, pp. 101-106. ISBN 978-606-685-905-9.
- Alexandru Sava, „Reality and theory in dealing with conflicting principles of law” – în Iulian Boldea (editor), Culture in Globalization: Identities and Nations Connected (GIDNI9 – Social Sciences), Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2022, pp. 245-252.
- Lavinia Andreea Codrea, „Protecția animalelor de companie în legislația din România”, în Irina Frasin, George Bodi, Codrin Dinu-Vasiliu (coord.), Studii de antrozoologie. Etica și lumea non-umană, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2021, 197 p., ISBN: 978-606-37-1203-6, pp. 155-175, link: http://www.editura.ubbcluj.ro/www/ro/ebooks/authors_d.php?ida=1926.
- Alexandru Sava, „Limitele comunicării în justiția negociată”, în Marinela Rusu (coord.), Comunicarea interpersonală. Interpretări psihologice și filosofice, vol. I, Editura Performantica, Iași, 2021, pp. 130-140. ISBN 978-606-685-793-2.
- Lavinia Andreea Codrea, „Imparțialitatea și conștiința judecătorului”, în Aurora Hrițuleac, Liviu-Adrian Măgurianu (coord.), Paradigma conștiinței – abordări multi și interdisciplinare. Concepte, teorii și practici, Editura Pro Universitaria, București, 2020, 259 p., ISBN: 978-606-26-1261-0, pp. 234-259.
- Mihai Lupu, „Normativitate în România interbelică. Surse și legitimitate”, în Aurora Ciucă, Mihai Lupu, (coordonatori), Mari juriști și diplomați din România interbelică, Editura Universității „Al. I. Cuza”, Iași, 2020, pp. 195-211.
- Alexandru Sava, „Regina Maria în diplomația românească interbelică”, în Aurora Ciucă, Mihai Lupu (coordonatori), Mari juriști și diplomați din românia interbelică, Editura Universității „Al. I. Cuza”, Iași, 2020, pp. 133-149.
- Alexandru Sava, „Jurisprudența contradictorie – ca efect al personalității judecătorului”, în Creativitatea și dezvoltarea personală, vol. II, Editura Perfomantica, , Iași, 2020, pp. 104-111. ISBN 978-606-685-718-5.
- Mihai Lupu, ”The Juridical Approach of Truth”, Journal of Legal Studies, XIII, 3-4, 2018, pp. 56-64 (indexat CEEOL, CrossRef, Index Copernicus, RePeC, EconPapers, HeinOnline).
- Mihai Lupu, ”Legal Implications of Political Discourse”, Journal of Romanian Literary Studies, 6, 15, 2018, pp. 717-722 (indexat ERIH Plus, CEEOL).
- Mihai Lupu, „Efectele deciziilor Curții Constituționale a României în materie penală”, în Aurora Ciucă (coord.), 100 de ani de gândire juridică românească. Vespasian V. Pella și dezvoltarea dreptului penal internațional și național, Editura Universității „Al. I. Cuza”, Iași, 2018.
- Alexandru Sava, „Percepții diferite ale autorității”, Ideo: Romanian Journal of Philosophical and Social Studies, 2, 1, 2017, pp. 16-21 (indexat CEEOL).
- Lavinia Andreea Bejan, „Extinderea aplicării Convenției Europene a Drepturilor Omului în chestiuni privitoare la azil: Protecția prin ricoșeu”, în Ideo: Romanian Journal of Philosophical and Social Studies, Vol. 1 (2016), Issue 1, pp. 43-64.
- Lavinia Andreea Bejan, „The Role of the Court of Justice of the European Union’s Rulings in Matters of Asylum and Immigration”, în Maria Micle, Claudiu Mesaroș (coord.), Communication Today: An Overview from Online Journalism to Applied Philosophy, Trivent Publishing, Budapesta, 2016, pp. 237-251, link: https://trivent-publishing.eu/home/41-communication-today-an-overview-from-online-journalism-to-applied-philosophy.html.
- Lavinia Andreea Bejan, „From Moral Responsibility to Legal Responsibility in the Conduct of War”, în Symposion. Theoretical and Applied Inquiries in Philosophy and Social Sciences, vol. 2, nr. 3, 2015, pp. 347-362, https://www.pdcnet.org/symposion/content/symposion_2015_0002_0003_0347_0362 (indexat EBSCO, ERIH PLUS, Philosophy Documentation Center, SCOPUS).
- Lavinia Andreea Bejan, „Legal and Political Issues Concerning the Punishment of War Criminals in the Years of the First World War”, în Rethinking Social Action. Core Values, Medimond Publishing Company, 2015, pp. 149-154 (indexat Clarivate Web of Science Core Collection).
- Mihai Lupu, „Rolul formalismului juridic în transformarea sistemului de drept românesc după 1989/The Contribution of Legal Formalism in the Changes of the Romanian Legal System past 1989”, Journal of Public Administration, Finance and Law, special issue 2/2015 (indexat Index Copernicus, EBSCO, CEEOL, DOAJ, Ulrich’S, Cabell, ERIH Plus).
- Mihai Lupu, „Financing Territorial Administrative Units from the Budget Reserve Fund of the Romanian Government on Political Criteria”, Acta Universitatis Danubius. Administratio, 7, 1/2015 (indexat CEEOL, EBSCO).
- Lavinia Andreea Bejan, „Institutional Difficulties of the United Nations in the Effective Punishing of Aggression. Deficiencies of the Established Relationship Between the Security Council and the International Court of Justice”, în Procedia – Social and Behavioural Sciences, vol. 163, dec. 2014, Elsevier-Science Direct, pp. 230-239. https://doi.org/10.1016/j.sbspro.2014.12.311.
- Alexandru Sava, „Richard Thompson Ford, Rights Gone Wrong – How Law Corrupts the Struggle for Equality”, în Symposion, Revistă de științe socio-umane, Academia Română, filiala Iași, Institutul de Cercetări Economice și Sociale „Gh. Zane”, Tomul XI, nr. 1(21), 2013, pp. 177-184. ISSN 1584-174X.
Activități periodice
Colectivul de sociologie și drept organizează anual în cadrul Institutului de Cercetări Economice și Sociale „Gh. Zane” două simpozioane naționale și o masă rotundă: un simpozion intitulat Probleme ale științelor juridice, în cadrul seriei de conferințe Zilele Academice Ieșene, axat pe o tematică transdiciplinară, celălalt simpozion intitulat în fiecare an în funcție de tema din dreptul procesual penal, constituțional sau internațional public abordată în cadrul său; unii membri sunt implicați și în organizarea prin colaborare inter-instituțională a cel puțin încă două conferințe, una dintre acestea cu caracter internațional. De asemenea, doi membri ai colectivului fac parte din comitetul de redacție al revistei Symposion – Theoretical and Applied Inquiries in Philosophy and Social Sciences, publicație internațională editată sub coordonarea Colectivului de Filozofie și Logică al institutului.
Conferința internațională organizată de membrii colectivului, Instituția familiei. Tradiție, reformă, uniformizare și perspective, a avut o primă ediție în 2019, urmând a se transforma într-un eveniment științific bienal. Conferința a fost organizată în colaborare cu Asociația Internațională de Drept și Științe Conexe, Michigan State University, College of Law și Centrul de Cercetări Sociale și Umaniste „Lumen”. Scopul conferinței este de a reuni specialiști din diverse domenii, abordarea integrativă a instituției familiei și deschiderea dialogului între reprezentanții științelor juridice și socio-umane pentru instituirea unor norme juridice care să reflecte preocuparea pentru dezvoltarea armonioasă a relațiilor de familie. Criteriile urmărite sunt: îmbinarea între tradițional și actualitate; perspectivele națională, europeană și internațională; interdisciplinaritate și transdisciplinaritate.
Proiecte cu finanțare extrabugetară
GAR-UM-2019-XII-3.1-6/15.10.2019 Conceptul de autenticitate existențială și provocările societății contemporane post-moderne, 2019-2021) (membru în echipa de cercetare: Lavinia Andreea Bejan).
POSDRU/159/1.5/S/133675 Inovare şi dezvoltare în structurarea şi reprezentarea cunoaşterii prin burse doctorale şi postdoctorale, 2014-2015 (bursier: Lavinia Andreea Bejan).
Parteneriate
Începând cu anul 2018, membrii colectivului de științe juridice au desfășurat o serie de activități în comun cu Asociația „Vespasian V. Pella”: organizarea unor conferințe anuale, publicarea de volume colective, activități educative cu tinerii juriști. Din 2019, are loc o colaborare cu Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, concretizată prin organizarea unor manifestări științifice, conferințe și mese rotunde.