Proiect ICES-1.5: Relaţiile de gen în societatea contemporană. Constituirea genului ca structură socială

Descrierea proiectului

Conceptualizarea genului ca structură pune în lumină rolul central pe care acesta îl are în organizarea de bază a societății, în viața socială, în structura economică și politică a societății. Pornind de la ipoteza relației bidirecționale ce se stabilește între o structură socială și indivizi, cercetarea desfășurată în cadrul acestui proiect va sublinia atât modul în care genul, în calitate de structură socială, modelează alegerile individuale și interacțiunile dintre indivizi, cât și cum anume indivizii și grupurile de indivizi pot modifica structurile de gen în timp. Vom argumenta că, pentru a înțelege cum inegalitatea de gen este produsă și menținută de la o generație la alta, este necesară conștientizarea puterii pe care o are genul ca structură socială. Pornind de la cele mai recente dezvoltări din literatura de specialitate, vom realiza o analiză complexă a genului, pe trei niveluri (individual, interacțional și instituțional/organizațional), pentru a argumenta că acesta nu doar ne limitează, ci ne ajută și să ne creăm o identitate, ne oferă instrumente pentru a acționa, pentru a gestiona mai bine interacțiunile pe care le avem în societate și, în consecință, ne poate capacita pentru a opera schimbări asupra instituțiilor sociale.

Cercetarea desfășurată pe aceste coordonate va contribui la extinderea cunoștințelor din domeniul studiilor de gen prin punerea în lumină a unei imagini mai clare a complexității genului, cu rezultate pozitive pentru înțelegerea modului în care stratificarea socială operată pe coordonate de gen este produsă și menținută de la o generație la alta, în societățile în care trăim.

Perioada de derulare

2024-2028

Coordonator

CS I dr. CĂTĂLINA-DANIELA RĂDUCU

Personal implicat în proiect

– nr. cercetători: 1 cercetător cu normă întreagă, CS I dr. Cătălina-Daniela Răducu

– nr. studenți doctorat

– nr. studenți postdoctorali

Finanțări și colaborări

Finanțare – sursă, sumă: –

Colaborări externe (colaboratori din străinătate): –

Colaborări interne (colaboratori din ţară): –

Tema de cercetare

Tema de cercetare pentru anul 2024: Natură și societate. O reevaluare a distincției sex/gen din perspectivă feministă

Obiectivele proiectului

Obiectiv general: Analiza principalelor argumente feministe referitoare la construcția socială a genului, cu scopul de a identifica meritele dar și limitările perspectivei construcționiste în combaterea argumentelor bazate pe determinismul biologic.

Obiective specifice: 1) Evidențierea surselor inegalității persistente dintre femei și bărbați și analiza modului în care forțele sociale, deseori deghizate în forțe biologice, contribuie la perpetuarea acestor inegalități. 2) Analiza similarităților și intersecțiilor cu alte categorii, cum ar fi rasa sau specia.

Obiective operaționale:

O1: Investigarea temei de cercetare. Documentare.

O2: Sistematizarea și diseminarea rezultatelor cercetării.