Proiect ICES-6.3: Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale ONU. Perspective interdisciplinare

Descrierea proiectului

Obiectivul general al proiectului este reprezentat de studierea inter-, pluri- și multidisciplinară a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă ale ONU ce vizează problematica păcii, justiției și drepturilor omului. Cercetarea pornește de la ipotezele conform cărora Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale Agendei 2030 reflectă o viziune universalistă asupra dezvoltării, și agenda dezvoltării globale este caracterizată, în prezent, de un discurs asupra inegalității și dreptății, având ca piatră de temelie drepturile omului. Obiectivele specifice presupun: analiza teoriilor filosofico-politice cu privire la Obiectivele de Dezvoltare Durabilă; investigarea problematicilor păcii, justiției, drepturilor omului, domniei legii, eficienței instituțiilor prin raportare la Obiectivele de Dezvoltare Durabilă; explorarea eficienței ODD atât din perspectivă juridică, precum și din perspectivă politică; avansarea unor propuneri de dezvoltare a ODD post-2030.

Perioada de derulare

2024-2028

Coordonator

C.S. dr. LAVINIA ANDREEA BEJAN

Personal implicat în proiect

– un cercetător cu normă întreagă, CS dr. Lavinia Andreea Bejan

– nr. studenți doctorat: –

– nr. studenți postdoctorali: –

Finanțări și colaborări

Finanțare – sursă, sumă: –

Colaborări externe (colaboratori din străinătate): –

Colaborări interne (colaboratori din ţară): –

Tema de cercetare

Tema de cercetare pentru anul 2024: Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale Organizației Națiunilor Unite în contextul universalismului.

Obiectivele proiectului

Obiectiv general: Explorarea universalismului/internaționalismului la nivelul Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă ale Organizației Națiunilor Unite.

Obiective specifice:

  1. Identificarea elementelor de universalism sau internaționalism în modul de concepere a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (Agenda 2030).
  2. Investigarea teoriilor universaliste și anti-universaliste prin raportare la discursul contemporan asupra dezvoltării.

Obiective operaționale:

O1: Publicarea rezultatelor cercetării din cadrul temei de cercetare „Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale Organizației Națiunilor Unite în contextul universalismului”, cu afiliere ICES/AR/ARFI și cu respectarea normelor de calitate academică.

O2: Participarea la sesiuni științifice cu lucrări proprii, cu afiliere ICES/AR/ARFI și cu respectarea normelor de calitate academică.