Proiectul ICES-4.4: Configurarea unei lumi mai reziliente şi sustenabile în contextul provocărilor actuale. Rolul digitalizării, al migraţiei şi al inegalităţilor economice şi sociale
Descrierea proiectului
Proiectul de cercetare Configurării unei lumi mai reziliente și sustenabile în contextul provocărilor actuale pornește de la următoarele ipoteze/premise:
– caracteristica actuală globală, inclusiv pe teritoriul european, este cea multi-criză;
– cauzalitatea provocărilor actuale ține de factori corelați, printre altele, cu sectorul energetic, cu mediul, cu efectele încălzirii climei în special asupra surselor de apă potabilă și producției agricole, cu siguranța economică a populației, cu conjunctura socio-politică, cu adaptarea tehnologiilor moderne și digitalizarea;
– regiunea europeană este afectată de riscuri multiple, economice, sociale, de mediu;
– măsurile de soluționare ale provocărilor economico-sociale și de mediu intră în contradicție cu obiectivele europene de sustenabilitate stabilite prin pactul Green Deal;
– atingerea obiectivului de creștere economică și dezvoltare umană devine o provocare majoră într-un context economic și social nefavorabil și în condiții de digitizare a sistemului economico-social;
– se manifestă nevoia acută de concepere a unui pachet coerent de măsuri de politică economică conjuncturală și structurală.
În continuare, proiectul de cercetare își propune să se concentreze asupra a trei tematici interconectate, având ca scop înțelegerea mai profundă a dinamicii migrației absolvenților de liceu către studii în străinătate, a migrației cercetătorilor, și a inegalității de venit în contextul României. Acest demers este justificat de complexitatea relațiilor dintre aceste teme. Într-un context în care migrația tinerilor absolvenți reprezintă o pierdere de capital uman pentru țara de origine, migrația cercetătorilor poate influența dezvoltarea academică și economică a României. Mai mult, inegalitatea de venit afectează deciziile legate de migrație și poate fi influențată de fenomenele migratorii și cercetarea academică. Prin investigarea acestor interacțiuni, proiectul urmărește să contribuie la o înțelegere mai cuprinzătoare a transformărilor sociale și economice din România, cu implicații semnificative pentru politicile publice și dezvoltarea sustenabilă și reziliență a societății.
Perioada de derulare
2024-2028
Coordonator
CS I dr. ALINA SIMONA BOTEZAT şi CS II dr. ALINA PETRONELA MARIN-HALLER
Personal implicat în proiect
– nr. cercetători: 2 cercetători cu normă întreagă: CS I dr. Alina Simona Botezat şi CS II dr. Alina Petronela Marin-Haller
– nr. studenți doctorat: –
– nr. studenți postdoctorali: –
Finanțări și colaborări
Finanțare – sursă, sumă: Bugetul de stat
Colaborări externe (colaboratori din străinătate): Heidi Vandebosch (Universitatea Antwerp, Belgia), Anna Lisa Amodeo (University of Naples Federico II, Napoli, Italy), Sara Pabian (Tilburg University, Olanda), Piotr Plichta (University of Wrocław, Polinia), Zrinka Puharic (University of Applied Sciences Bjelovar, Croația), Jacek Pyzalski (Adam Mickiewicz University, Polonia).
Colaborări interne (colaboratori din ţară): CS III Cristian Incaltarau (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”), CS II Aurelian Plopeanu, Departamentul de Științe Socio-Umane, UAIC Iași.
Obiectivele proiectului
Tema de cercetare pentru anul 2024: Mobilitatea internaţională a studenţilor şi a cercetătorilor – CS I dr. SIMONA ALINA BOTEZAT.
Obiectiv general: Proiectul de cercetare pentru anul 2024 își propune să examineze două fenomene interconectate care influențează sistemul de învățământ și cercetare: migrația tinerilor pentru scopuri educaționale și migrația internațională a cercetătorilor.
Obiective specifice:
- Explorarea plecării absolvenților de liceu din România care aleg să urmeze studii superioare în străinătate.
- Analiza factorilor determinanți ai migrației oamenilor de știință.
Obiective operaționale:
O1: Investigarea temei de cercetare. Documentare. Cercetare empirică
O2: Sistematizarea și diseminarea rezultatelor cercetării.
Tema de cercetare pentru anul 2024: Identificarea şi analiza unor determinanţi ai rezilienţei economice şi sustenabilităţii – CS II ALINA PETRONELA MARIN-HALLER.
Obiectiv general: Analiza proceselor de reziliență și sustenabilitate în context actual, formularea unor sugestii de îmbunătățire a eficienței politicii macroeconomice și acoperirea unor lipsuri din literatura de specialitate
Obiective specifice:
- identificarea unor determinanți ai rezilienței economice și sustenabilității
- configurarea cadrului literaturii de specialitate existentă pe subiectul propus
- analiza acțiunii determinanților identificați asupra rezilienței economice și/sau sustenabilității
- evidențierea rolului și efectelor dezvoltării turismului asupra rezilienței și sustenabilității.
Obiective operaționale:
- Studierea literaturii de specialitate;
- Constituirea de baze cu indicatori statistici;
- Redactarea rezultatelor cercetării;
- Publicarea rezultatelor cercetării
- Participare la sesiuni științifice