Simpozion național „Probleme ale științelor juridice”
Aspecte ale negocierii în drept
Prezentare eveniment
Tema din acest an a simpozionului „Probleme ale științelor juridice”, organizat de către Colectivul de Sociologie și Drept din Institutul de Cercetări Economice și Sociale „Gheorghe Zane”, Academia Română – Filiala Iași, în cadrul celei de-a XXXIX-a ediții a Zilelor Academice Ieșene, este reprezentată de aspecte specifice ale negocierii în drept.
De mai bine de un deceniu, practica negocierii a fost inclusă și în procedura penală românească, sub forma acordului de recunoaștere a vinovăției. Chiar dacă această procedură specială nu este proprie sistemului de drept continental european, aplicarea sa și-a dovedit în mod constant beneficiile, atât pentru participanții din procesul penal, cât și pentru societate în general. Totuși, există o serie de aspecte controversate ale ideii de justiție negociată, atât în ceea ce privește implementarea sa, cât și justificarea sa teoretică – în special în ceea ce privește respectarea principiilor clasice ale procesului penal și, în general, ale înfăptuirii justiției penale.
Acceptarea unei negocieri a vinovăției este cu deosebire discutabilă în dreptul internațional, deoarece, în cazul judecării infracțiunilor deosebit de grave, considerentele de eficiență judiciară n-ar trebui să aibă prioritate în fața celor principiale, de natură morală. Comunicările prezentate în cadrul simpozionului pot contribui la crearea unui spațiu ideatic propice dezbaterii unor astfel de probleme.
Temele prezentărilor se vor încadra în domenii specifice dreptului internațional, dreptului procesual penal și filozofiei dreptului.
Dată eveniment
30/10/2024
Locul de desfășurare
Online, Google Meet, link: https://meet.google.com/vop-khxz-yir
Instituții organizatoare
Academia Română – Filiala Iași, Institutul de Cercetări Economice și Sociale „Gheorghe Zane”
Coordonatori eveniment
CS III dr. Alexandru Sava
Comitet organizatoric
C.S. III dr. Alexandru Sava, Academia Română – filiala Iași, Institutul de Cercetări Economice și Sociale „Gheorghe Zane”;
C.S. dr. Lavinia Andreea Bejan, Academia Română – filiala Iași, Institutul de Cercetări Economice și Sociale „Gheorghe Zane”;
C.S. III dr. Mihai Lupu, Academia Română – filiala Iași, Institutul de Cercetări Economice și Sociale „Gheorghe Zane”.
Comitet științific
Prof. dr. hab. Aurora Ciucă, Universitatea „Ștefan cel Mare”, Suceava;
C.S. I dr. Eugen Huzum, Academia Română – Filiala Iași, Institutul de Cercetări Economice și Sociale „Gheorghe Zane”;
Prof. dr. Dumitru Mirel Popa, Universitatea „Apollonia”, Iași.
Persoane de contact
Alexandru Sava
alexandru.sava@acadiasi.ro